Fericirea in doua vorbe

Fericire...un cuvant care poate exprima cel mai frumos sentiment pe care o faptura o poate simti vreodata. Fie ca este vorba despre fericirea din ochii unui caine caruia tocmai i-ai aruncat o bucata de paine sau faptul ca o planta a inflorit dupa ce ai udat-o si i-ai taiat frunzele moarte. Toata lumea vie cred ca poate exprima fericirea intr-un fel sau altul. Poate ca nu este vorba despre aceeasi fericire pe care un om o poate exprima sau simti, dar intr-un fel sau altul un mediu care iti acorda toate cele necesare iti inspira o stare de indestulare pe care, din punctul meu de vedere, singurul mod de a arata lucrul acesta este prin fericire. O stare generalizata de bine, de multumire care te face sa emani prin fiecare celula a fiintei tale fericire...

Desigur, problema se complica ceva mai mult atunci cand vorbim despre oameni. Oamenii spre deosebire restul fiintelor vii au reusit sa isi dezvolte o inteligenta care, sa fim seriosi cu noi insine, desi ne-a inbunatatit considerabil viata ne-a distrus legatura pe care o aveam cu restul fiintelor vii (biocenoza). Nu sunt ecologist, dar nu sunt nici idiot sa nu imi dau seama de acest lucru. Ei bine, aceeasi inteligenta care ne-a dat aerul conditionat, motorul cu combustie interna, cuptorul cu microunde, fast-food-ul, telefonul mobil si alte chestii care nu imi vin acum in minte dar cu siguranta le folosim cu totii zilnic, a facut foarte dificila atingerea fericirii adevarate. Pentru a avea tot confortul vietii noastre zilnice, un numar extraordinar de mare de alti oameni au trebuit sa renunte la fericirea lor si sa devine decat niste roboti ai unei masinarii capitaliste axate pe forta de munca. In fiecare zi, pentru a bea amarata aia de cafea de dimineata, a fost nevoie ca niste omuleti de pe undeva de prin Indonezia sau Columbia sau cine stie ce alta mare tara producatoare de cafea, sa stea de dimineata pana seara pe un camp pentru a culege fiecare bobulet de cafea (acuma exista si masinarii pentru acest lucru, dar ma indoiesc ca ar fi mai ieftine decat niste omuleti platiti cu vreo 2$ pe zi). Este clar ca oamenii aia nu prea poti spune ca sunt fericiti la sfarsitul unei zile de munca cand ajung acasa. Dupa ce este culeasa cafeaua, sortata si transprtata peste oceane ajunge intr-un centru de distributie de unde de acolo pleaca spre supermarket . In supermarket este luata de un alt omulet care o aseaza pe raft pentru ca tu sa o iei de acolo. Si asta este doar cafeaua...dar pentru a bea acea cafea, ai nevoie de apa la robinet (iarasi o gramada de omuleti care au grija de acest lucru zilnic), de curent electric (iarasi o alta gramada de omuleti) si de un filtru de cafea daca nu preferi cafeaua la ibric. Oricum ai lua-o, pentru cel mai simplu lucru din viata ta zilnica, o gramada de oameni si-au vandut o parte din viata lor angajatorilor pentru ca tu sa ai acel lucru si pentru a fi fericit 5 minute cand  iti bei tu cafeaua. In concluzia celor de mai sus, toti suntem nici robotei mici si fara suflet cea mai mare parte a timpului. Atunci cand suntem la serviciu de exemplu nici nu avem timp sa ne gandim daca suntem sau nu fericiti in acel moment. Ne concentram sa ne facem treaba si sa plecam de la serviciu pentru a putea face ceea ce cu adevarat ne face fericiti. Fie ca este vorba despre a te intalni cu cativa prieteni dragi sau a te plimba singur de nebun pe strazi in fiecare zi ne luptam pentru a castiga cateva momente de multumire, de fericire. Problema este ca fericirea este un sentiment destul de egoist daca stai putin sa te gandesti...chiar si daca ajuti pe altcineva, pana la urma urmei o faci tot pentru tine. Pentru a te simti tu multumit sufleteste (lucru care duce inevitabil si la un sentiment de fericire). Chiar daca constiinta ta iti zice ca trebuie sa iti ajuti aproapele, nimeni nu te obliga (am ajuns sa cred ca aceasta „constiinta” este posibil sa fie direct influentata de religie, dar asta este alta poveste...).

Eu cred ca scopul vietii este fericirea. Nu stiu filozofie, dar cu siguranta trebuie sa mai fi existat un invatat cu barba alba care sa fi spus acest lucru si inca vreo 10 care sa il fi contrazis. In fiecare zi bajbaim dupa fericire precum o cartita care ar cauta o minge mare si rosie pe un camp, ziua in amiaza mare. In fiecare zi ne zbatem sa obtinem sau sa facilitam mijloacele care intr-un final duc spre acelasi rezultat: fericirea. Si am mai realizat o chestie cu fericirea asta: nu trebuie sa o traiesti singur. Chiar daca fericirea este un sentiment oarecum egoist, ar fi bine sa iti gasesti o pereche iar prin egoismul vostru separat sa creati o fuziune a egoismelor voastre pentru a da nastere celui mai neinteles si celui mai puternic sentiment de pe planeta: iubirea.(stiu ca a sunat foarte Margaret Mitchell, dar...)

Oamenii din ziua de astazi nu mai stiu sa fie fericiti. Sunt prea batrani, prea obositi, prea stersi... Chiar ma gandeam ca mi-ar fi placut sa imi amintesc cum eram la...4-5-6 ani... cand eram copil. Atunci cand ma bucuram enorm cand vedeam gargaritele alea idioate din Obor care se invarteau in cerc...si cat de fericit eram cand ma vedeam in ele...Cat de fericit eram cand imi revedeam parintii dupa ce stateam toata vara plecat la bunici...Cat de fericit eram cand ma trezeam dimineata fara nicio grija...Fericirea aia inocenta...Stiti ce? Se pare ca pentru a fi cu adevarat fericit trebuie sa fii copil. Asa ca haideti sa facem cu totii un efort si sa nu ne maturizam niciodata!